6 mai 2020 Publicat de admin

Amânarea ratelor la credite: clarificări importante aduse de Fondul de Garantare

FNGCIMM aduce o serie de clarificări privind facilitățile pe care le oferă în cazul dobânzilor eșalonate pentru creditele ipotecare acordate de bănci și IFN-uri persoanelor fizice ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia de COVID-19.

Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, FNGCIMM reamintește că debitorii trebuie sa trimită creditorilor solicitări cel mai târziu până la data de 14 mai 2020 inclusiv și să îndeplinească condițiile prevăzute în normele de aplicare a prevederilor OUG nr.37/2020.

”Dorim sa ii instiintam pe clientii bancilor partenere, care au obtinut suspendarea obligațiilor de plată scadente în baza normelor băncilor, în acord cu creditorii, înainte de apariția OUG nr.37/2020, că pot solicita, printr-o nouă cerere, aceleași condiții de suspendare a plăților în baza prevederilor OUG 37/2020 pentru a prelungi cu până la 9 luni amânarea plăților”, se arată în comunicatul trimis de FNGCIMM.

Acestă prelungire se va realiza în acord cu creditorii și numai dacă debitorul se încadrează în prevederile OUG nr.37/2020. În cazul clienților care au depus solicitări în baza normelor și ofertelor proprii ale băncilor înainte de aprobarea OUG 37/2020, amânarea ratelor va fi decisă de băncile comerciale în conformitate cu acele oferte. FNGCIMM nu poate oferi garanții pentru amânarea ratelor bancare prin OUG 37/2020 decât pentru acele scadențe pentru care a fost depusă o cerere de amânare ulterioară datei de intrare în vigoare a actului normativ.

”Precizam ca mai multe instituții de credit au informat în mod corect clienții care au depus solicitări înainte de intrarea în vigoare a OUG 37/2020, că pentru a beneficia de suplimentarea perioadei de amânare față de ofertele băncilor, va fi nevoie de o nouă cerere, care trebuie depusă până la data de 14 mai. În cazul în care acești clienți nu vor depune o nouă solicitare, vor putea obține amânări la plata ratelor doar pentru scadențele pe care le-au oferit băncile inainte de aparitia OUG 37/2020”, se mai arată în mesajul trimis de FNGCIMM

Aceste precizari vin sa clarifice mai multe probleme ridicate de către clienții băncilor pe platforma de sesizări pusă la dispoziție de către Ministerul Finanțelor Publice.

Amânarea ratelor: ce criterii trebuie îndeplinite

Conditiile de acordare a scrisorilor de garanție emise în favoarea creditorilor, referitoare la criteriile care trebuie îndeplinite cumulativ de către creditul ipotecar pentru care se solicita garantarea sunt:
– Creditul a fost acordat pana la data de 30 martie 2020, inclusiv.
– Data scadentei finale a obligatiilor de rambursare a ratelor, prevazuta in contractul de credit, este ulterioara datei de 30 martie 2020, inclusiv.
– Creditul nu a fost declarat cu scadenta anticipata pana la data de 30 martie 2020, inclusiv.
– Debitorul nu inregistreaza rate scadente restante, la data de 16 martie 2020, inclusiv, sau a efectuat plata obligatiilor restante pana la data solicitarii suspendarii obligatiei de plata, in conditiile prevazute la art. 2 alin 1) din OUG 37/2020.

FNGCIMM este mandatat de Statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, sa emita Scrisori de garanție, prin care se obliga sa plătească sumele garantate, la prima și simpla cerere a creditorului, pana la limita valorii scrisorii de garanție, în cazul în care debitorul/debitorii nu și-a/și-au îndeplinit obligațiile de rambursare stabilite conform graficului/graficelor de rambursare a dobânzilor eșalonate.

Sursa: wall-street.ro

Agentia imobiliara ImoPuls – Toate anunturile imobiliare pe localitati si zone

Acest articol a fost scris de admin

Știri asemănătoare

TVA de 5% din ianuarie 2021

Casele și apartamentele cu o suprafață utilă de maximum de 120 mp, a căror valoarea nu depășește 140.000 Euro (casă+teren) vor beneficia de o cotă TVA redusă la vânzare, de 5%, începând cu 01.01.2021....

mai multe detalii
Luna septembrie a adus scumpiri în trei mari orașe din ța...

După un avans de 0,5% în august față de iulie, suma medie solicitată la nivel național de către vânzătorii de apartamente (noi și vechi) a consemnat un recul de 0,9% în septembrie 2020. Potrivit Indic...

mai multe detalii
Locuințele nou construite s-au scumpit în majoritatea sta...

Anul trecut, din 23 de țări analizate în cadrul Studiului Deloitte Property Index, 20 au consemnat creșteri de prețuri pe piața rezidențială și doar în trei s-au înregistrat iefitiniri. Acum, în aproape...

mai multe detalii