/Zona Fabric

Zona Fabric

Până după anul 1716 zona de astăzi a cartierului Fabric, situat la est de cartierul Cetate, nu a fost locuită.

În anul 1716 nu existau în această zonă decât două mori de apă. Cea din nord era amplasată pe un braţ al Begăi , braţ care astăzi nu mai există, aproximativ în Piaţa Mitropolit Sterca-Suluţiu de astăzi şi este posibil să fi servit şi ca pulberărie prin anii 1660. Cea de a doua moară era amplasată pe alt braţ de apă, la mai multe sute de metri la sud vest de prima.

După ocuparea Timişoarei de către Habsburgi, primele „unităţi de producţie”, primele manufacturi, au fost amplasate la est de cetate, în partea de est a fostului cartier Palanca Mare, adică în zona actuală a Universităţii de Medicină – Parcul Copiilor. După ce s-a luat decizia clădirii noii cetăţi bastionare, a cărei construcţie s-a început în 1732,  s-a constat că manufacturile se aflau prea aproape de noua cetate. S-a decis construirea de noi manufacturi la est de primele amplasamente, adică în zona actualului cartier Fabric. Prima manufactură în această zonă, o „fabrică de postav” apare situată în imediata vecinătate a primei mori menţionate anterior. Ulterior se construiesc şi alte manufacturi: cărămidării, moara de hârtie, manufactura de produs sârmă, fabrica de mătase şi bineînţeles că exista şi fabrica de postav menţionată anterior. Toate aceste manufacturi (cu excepţia fabricii de mătase amenajată într-o casă care exista deja), erau amplasate la est de limita de est a Esplanadei, câmpia lată de 948 m, pe care era interzis a se construi.

Cartierul de locuit actual a fost aprobat (şi probabil şi trasat) în anul 1744, la est de limita de est a Esplanadei. Conturul cartierului a fost determinat de formele sinuoase ale mlaştinilor şi braţelor de apă înconjurătoare. Totuşi, în măsura în care a fost posibil, străzile au trasee rectilinii şi se intersectează în unghiuri drepte.

Iniţial cartierul era format din „Fabricul Rascian”, un cartier cu locuitori ortodocşi, dezvoltat la nord, est şi sud de actuala „Piaţa Traian” şi din „Fabricul German”, mai mic, dezvoltat în jurul Străzii Şcolii, locuit mai ales de germani.  „Rascian” provine de la numele râului Raška (sârbă) = Rascia (latină), din regiunea socotită a fi „leagănul sârbilor”. Sârbii deţinând vreme îndelungată conducerea bisericii ortodoxe din Banat, termenul „rascian” a devenit sinonim pentru „ortodox”, indiferent de naţionalitatea credincioşilor respectivi.

Cartierul a cunoscut o dezvoltare deosebită în prima jumătate a secolul al XIX-lea. La mijlocul acelui secol, 53,04 % din întreaga populaţie civilă a Timişoarei, deci mai mult de jumătate din populaţia Timişoarei,  locuia în Fabric.

La Timişoara se răspândise zicala „Tot ce e bun vine din Fabric”: apa de băut, care venea prin conducte de lemn încă din anul 1732 din Fabric în Cetate (conducetele respective au fost distruse de revoluţionari în timpul asediului din 1849), berea – după ce fabrica de bere s-a mutat după anul 1744 în Fabric, etc.


  Podul Decebal
Este situat pe Bd. Revoluţiei din 1989 – Bd. 3 August 1919, construit între anii 1909 – 1910, ing. Gyözö Mihailich, arh. Albert Körössy.
Venind din cartierul Cetate vizitatorul traversează podul, care costituie o poartă de intrare simbolică în cartierul Fabric. Executat din beton armat, podul se remarcă prin formele sale unduite, tipice stilului anilor 1900, curentul szeceszió. Soluţia adoptată pentru arcul din beton armat al podului a reprezentat o premieră tehnică la vremea respectivă.
Podul se află pe terenul fostei „Esplanade”, câmpia pe care până în anul 1892, când s-a renunţat la caracterul de fotăreaţă militară al cetăţii Timişoara, era interzis a se construi. Între anii 1734 şi 1868 această câmpie avea o lăţime de 948 m, întinzându-se de pe latura de vest a podului până în apropiere de actuala Piaţa Traian.
La est de pod începe actualul Bd. 3 August 1919, care pe tronsonul până la Piaţa Micloşi constituie o adevărată „rezervaţie de arhitectură a anilor 1900”.

  Palatul Neptun
Este amplasat pe Splaiul Nistrului 1, iar arhitect a fost László Székely. Clădirea a avut autorizaţia de construire din 3.03.1912 şi era finalizată în 1914.
Depăşind podul peste Bega, venind din Cartierul Cetate spre Piaţa Traian, ne atrage privirea clădirea impunătorare a Palatului Neptun.
Numele de „Neptun” provine de la faptul că clădirea a adăpostit multă vreme o baie publică de mari dimensiuni, care avea şi un bazin de înnot (Baia Neptun, Hungária Fürdö). Iniţial clădirea trebuia să adăpostească o mare cefenea, la care însă s-a renunţat.
La Palatul Neptun, ca şi la alte opere ale arhitectuluiSzékely, compoziţia clădirii este dominată de volumele mari, jucate, ale acoperişurilor. Székely a fost arhitetul şef  al oraşului începând din 1903. Dintre arhitecţii timişoreni ai acestei perioade, Székely este cel care a proiectat cele mai multe construcţii.
La Palatul Neptun faţada principală, orientată spre pod, este dominată de un amplu fronton cu forme unduite. Pe fronton, încadrat de o decoraţie în formă de ghirlandă geometrizată corespunzând ultimei faze a arhitecturii anilor 1900, curentul szeceszió, se văd iniţialele arhitectului L S. Clădirea nu numai că a fost proiectată, dar ea a şi aparţinut arhitectului.
Faţadele laterale sunt ritmate de semicoloane dorice pe două niveluri (la nivelul etajelor I şi II), susţinute pe console, o licenţă tipică pentru arhitectura anilor 1900, care nu mai respectă regulele stricte ale ordinelor clasice. 
Sub marele fronton de pe faţada principală, ferestrele sunt ancadrate de pilaştri ionici cu capitele plate, un motiv decorativ care va marca întreaga creaţie ulterioară a arhitectului Székely, mai ales pe cea de după Primul Război Mondial

  Poarta Parcului Regina Maria
Intrarea dinspre Podul Decebal – Bd. 3 August 1919 – Splaiul Nistrului, 
arh. László Székely
Vizavi de Palatul Neptun se remarcă poarta de intrare în Parcul Regina Maria, cel mai vechi parc al Timişoarei, denumit iniţial Parcul Coronini (1862, după numele guvernatorului militar şi civil al Voivodinei Sârbeşti şi al Banatului Timişian din perioada 1851 – 1860).
Poarta parcului a fost proiectată în stilul anilor 1900, curentul szeceszió, şi formează un ansamblu reuşit, împreună cu Podul Decebal şi Palatul Neptun.
Din păcate poarta ar trebui urgent restaurată: fleşa unuia dintre cele două turnuri care flanchează intrarea lipseşte, ca şi lampadarul monumental, care se afla deasupra intrării. Sub arcul porţii atârnă încă trei, dintre cele patru lanţuri care susţineau lampadarul.
Două plăci, câte una pe fiecare turn, amintesc de faptul că la 17 decemrie 1989 aici a căzut primul martir al Revoluţiei Anticomuniste Române şi că aici au murit şi alţi martiri pentru libertate. Cea de a doua placă aminteşte că Ioan Slavici, dintre cei mai importanţi scriitori români, şi Mihai Eminescu, cel mai mare poet al românilor, au fost prezenţi în acest parc între 1865 – 1867, respectiv în iulie 1868.

  Sinagoga Noua din Fabric
Str. I. L. Caragiale 2
Sinagoga a fost construită între 1897 şi 1897 şi inaugurată la 03.09.1899 arhitect fiind Lipot Baumhorn şi  constructor Josef Kremer. 
Edificiul este clădit în stilul anilor 1900, curentul szeceszió eclectic, cu elemente de arhitectură romanice, gotice şi maure. Este data in folosinţă Teatrului National Timişoara.

  Biserica Catolica Millennium
Biserica catolică din Fabric sau biserica Millennium este situată în Piaţa Romanilor 16. Începutul lucrărilor datează din 16.06.1896, a fost sfinţită la 13.10.1901. Arhitectul bisericii a fost Ludwig von Ybl, constructor Josef Kremer, pictura altarului fiind realizată de György Vastagh, iar orga fiind opera faimosului  constructor timişorean de orgi Leopold Wegenstein.
Biserica e construită în stil eclectic istoricist, cu elemente de expresie arhitecturală neogotice şi neoromanice, domină ţesutul urban din cartierul Fabric. Turnurile sale înalte de 65 m marchează, alături de turla Catedralei Ortodoxe Române din Cartierul Cetate, silueta oraşului, când silueta este percepută din zona înconjurătoare periurbană.
Biserica  a fost începută în anul comemorării unui mileniu de la venirea ungurilor în Câmpia Panonică, de aici şi numele bisericii.

  Biserica Ortodoxa Sf. Gheorghe
Piaţa Traian 5, construită între anii 1745 – 1755, turnul supraînălţat cu aut. de construire din 16.10.1890
Biserica iniţială a avut probabil formele sobre ale barocului provincial austriac. Clădirea actuală  este marcată de stilul clasicist, dezvoltat la Timişoara după anul 1800. Turnul, având forme cracteristice stilului eclectic clasicist a fost supraînălţat, pentru că între timp apăruseră construcţii cu etaj în piaţă şi vechiul turn, mai scund, nu mai domina d.p.d.v. plastic piaţa.
Interesantă este poarta decorată în stil clasicist de pe latura de nord a clădirii, precum şi crucile din curtea din spatele bisericii.
Frontoanele triunghiulare, care marchează partea superioară a faţadei principale spre piaţă, lateral faţă de turnul central, prezintă formele triunghiulare caracteristice arhitecturii clasiciste, dar laturile lor sunt întrerupte în dreapta şi stânga coamei, întrerupere caracteristică alcătuirilor baroce.
Alături se află CASA COMUNITĂŢII SÂRBE DIN FABRIC
(Str. Ion Mihalache 1, aut construire 1894, aut de locuire29.07.1895).
Clădirea este clădită în stil eclectic clasicist, similar curentului Second Empire, caracteristic mijlocului celei de a doua jumătăţi a sec. al XIX-lea.

  Fabrica de Bere
Este situată pe str. Ştefan cel Mare 28, în zona parcelată în anul 1744 sau scurt timp după acest an, probabil că de atunci datau primele clădiri – care existau în 1764, reconstruite 1868, 1883, modernizate după 1890
Fabrica de Bere a fost una dintre cele mai vechi unităţi de producţie menţionate la Timişoara. Încă din anul 1717 se acordă licenţa de a fabrica bere unor comercianţi evrei. În 1718 se producea cu siguranţă bere la Timişoara. Cel mai vechi stabiliment era amplasat în actualul Parc al Copiilor.
În 1727 funcţiona stabilimentul amplasat pe o nouă locaţie, la intersecţia străzilor actuale C.D. Loga şi Camil Petrescu.
Între anii 1744 – 1750 s-a parcelat şi ocupat locaţia actuală, cea de a treia din lunga istorie a fabricii de bere.
Cea mai veche dintre construcţiile actuale este aşanumita „biserică turcească”. Legenda afirmă că edificiul a fost construit pe vremea turcilor. În realitate înaninte de anul 1744 în această zonă nu existau construcţii. Clădirea apare pe planurile oraşului începând cu anul 1806.
În timpul ultimei restaurări s-a descoperit o placă de marmură albă cu inscripţia Franciscus II 1806. Este vorba de împăratul Francisc II (Franz II) al Sfântului Imperiu Roman, imperiu care afost desfiinţat în anul 1806. Acelaşi monarh a fost şi împăratul Francisc I al Imperiului Austriac, proclamat abia în anul 1804. Timp de doi ani Francisc a fost împărat de două ori. Din 1792 era împărat al Sfântului Imperiu – Sacrum Romanum Imperium, imperiu în care fiecare nou împărat trebuia ales de către principii electori, şi care nu constituia un stat în accepţiunea actuală a termenului, ci era o confederaţie laxă de peste 300 de „state teritoriale” şi oraşe libere, care uneori se războiau între ele. După ce Napoleon s-a încoronat împărat în Franţa, Francisc s-a proclamat în august 1804 împărat al nou creatului Imperiu Austriac, monarhie ereditară în care succesiunea la tron se efectua pe bază ereditară în familia domnitoare de Habsburg-Lorena.
„Biserica turcească” prezintă o structură de rezistenţă formată din stâlpi şi grinzi masive din lemn, tipică pentru arhitectura industrială de la începutul sec. al XIX-lea. Arcul intrării, în formă de „mâner de coş”, este o reminiscenţă a stilului baroc, cele două semicoloane dorice care flanchează intrarea aparţin stilului clasicist.
Celelalte clădiri ale ansamblului se datoresc „modernizărilor” de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi din sec. XX.

  Turnul de Apa din Fabric
Turnul de apă din Fabric este situat pe str. Samuil Micu 16. A fost construit între anii 1912 – 1914, proiectul este semnat de proiectanţii: János Lenarduzzi, Richard Sabatich şi contrasemnat de Stan Vidrighin;
Aprovizionarea cu apă potabilă a constituit întotdeauna o problemă majoră a Timişoarei.Într-o descriere din anul 1551 se vorbeşte despre o fântână adâncă amplasată în incinta castelului. Săpăturile arheologice din curtea castelului din anul 2009 au descoperit un puţ, fără să existe încă date sigure dacă este vorba despre fântâna menţionată în 1551.
Călătorul turc Evlia Celebi afirma că în anii 1660 „Timişul” (de fapt Bega, ale cărei braţe de apă se amestecau în acea vreme cu cele ale Timişului, şi era denumită deseori şi „Timişul Mic”) curgea în două locuri din cetate prin filtre, din care timişorenii îşi luau apa necesară. Tot în „Timiş” se aruncau însă şi gunoaiele. Filtrarea apei era un fapt pozitiv, dacă avem în vedere că într-un oraş nord-european, cum este Hamburg, apa de băut a început a fi filtrată abia după epidemia de holeră din anul 1892, care a „costat”  9.000 de morţi în acest oraş!
La Timişoara, abandonându-se ideea realizării unui apeduct care să aducă apa de la Giarmata şi care începuse a fi construit în anul 1729, se realizează în 1732 „o maşină hidraulică” pe o insulă a Begăi existentă aproximativ în actuala Piaţă Mitropolit Sterca-Suluţiu din Fabric. Aici se pompa apă din Bega, trecută printr-un filtru pe bază de rumeguş din lemn,  într-un sistem de aprovozionare cu apă format din câte două conducte din lemn (două pentru ca una să funcţioneze în timp ce cealaltă este curăţită sau reparată). Acest sistem aproviziona ceatea cu apă. În 1774 se construieşte pe amplasamentul „maşinii hidraulice” un turn de apă, care este reprezentat şi pe stema actuală a oraşului.
În timpul asediului din anul 1849 turnul de apă este distrus. Aprovizionarea cu apă continuă să se realizeze numai cu fântâne. Abia după renunţarea la caracterul de fortăreaţă militară al cetăţii în 1892 s-a pus problema realizării unui sistem „modern” de  aprovizionare cu apă. S-au întocmit mai multe proiecte. După ce au activat mai mulţi ingineri proiectanţi, un rol important l-a preluat în final inginerul Stan Vidrighin (care a fost  primarul Timişoarei între 1919 – 1921 şi de la 3.02 la 31.08.1922 şi a orbit în lagărele de muncă comuniste). Între 1904 şi 1907 Vidrighin a întocmit proiectele pentru reţelele de aprovizionare cu apă şi canalizare. A fost trimis în anul 1910 să studieze la faţa locului sistemele utilizate în oraşele Dresda, Berlin, Hamburg (unde după 1892 se realizase un sistem”modern”), Köln, Strassburg, Karlsruhe şi Londra. Vidrighin a condus realizarea sistemului de aprovizionare cu apă şi de canalizare al Timişoarei, date în funcţiune în 1912, respectiv 1914, şi care în mare parte funcţionează şi în prezent.
S-a realizeazat un sistem de canale la nord de Bega, care cumulează apele într-un mare canal subteran (cca. 2,4 m lăţime, 2,3 m înălţime) şi le conduce la staţia de epurare construită tot în acel timp în vestul oraşului. La sud de Bega se realizează al doilea sistem, care cumulează apele în al doilea mare canal, care trece în vestul oraşului pe sub Bega deversând apele în bazinele staţiei de epurare.
Pentru aprovizionarea cu apă s-au executat fântâni de mare adîncime la sud-est de oraş, care alimentau Uzina de Apă aflată pe atunci pe Calea Urseni. Aici apa era curăţită şi pompată în reţeaua de aprovizionare. Pentru a se evita „panele de apă”  în cazul unor reparaţii sau defecţiuni, se construiesc două turnuri de apă, primul în Fabric, al doilea în Iosefin. Turnurile susţin câte un bazin cu apă de rezervă, bazine care asigurau aprovizionarea cu apă a oraşului timp de patru ore, în cazul în care sistemul de aprovizionare central nu ar fi funcţionat.
Din punct de vedere la  plasticii urbanistice, turnurile de apă, astăzi dezafectate, domină ţesutul urban al zonelor din jurul lor. Ele constituie valoroase opere de arhitectură industrială în stilul anilor 1900, utilizând un limbaj plastic abstract, reprezentând faza ultimă, cea mai evoluată a acestui stil. Interesantă este poarta de intrare, care se păstrează în cazul .


   „TURBINELE”,  MICROHIDROCENTRALA BEGA 
Str. Uzinei, Str. F.Chopin, construită 1909, arh. László Székely
Până în anul 1907 prin cartierul Fabric curgeau numeroase braţe de apă, alimentate fie din canalul principal Bega, fie din pârâele laterale Behela şi Suboleasa. În trecut ele acţionau roţile morilor de apă şi ale manufacturilor din Fabric. Stăvilarele morilor menţineau foarte ridicat nivelul apei subterane. Toate pivniţele aveau probleme cu igrasia. Canalul prin care se aducea lemnul de construcţii şi pentru foc şi depozitul de lemne amplasat între Fabric şi Cetate împiedicau dezvoltarea celor două cartiere şi unirea lor după demolarea fortificaţiilor.
În 1902 pentru remedierea acestor neajunsuri, inginerul şef  al oraşului Emil Szilárd întocmeşte proiectul de a se săpa un singur canal navigabil, cel actual, între Piaţa Petru Maior actuală şi Pasarela dintre Parcuri. Canalul a fost  executat împreună cu cele trei poduri din beton noi din Fabric între 1907 şi 1910.
Apa urma să fie concentrată la intrarea în cartierul Fabric ca să acţioneze turbinele unei hidrocentrale, ce a fost construită în 1909. Apa, care curgea de la sine pe Bega, şi deci nu costa nimic, a furnizat energie electrică nu numai pentru funcţionarea vechilor mori, ci şi pentru întregul oraş în locul centralei anterioare, care funcţionase cu cărbune. Acest carburant costa oricum mai mult decât apa!
A fost prima hidrocentrală realizată pe teritoriul actual al României.
Proiectul noii hidrocentrale a fost realizat de către „arhitectul oraşului” (echivelentul titlului „arhitect-şef” de astăzi) Székely. Unii cercetători consideră că ansamblul „Turbinelor” reprezintă cea mai valoroasă operă de arhitectură industrială în stilul anilor 1900  realizată la Timişoara. Arhitectul a utilzat elemente de decor stilizate şi abstracte, tipice limbajului curentului Wiener Sezession.

Sursa: timisoara-info.ro